Te astept sa vii.. Dar in zadar caci ai plecat ca sa ramai si m-ai lasat singura, doar cu amagirile tale dulci pe care le-am crezut. M-ai ingradit, m-ai obligat sa ma ascund in mine, caci era debusolant sa privesc in jur si sa observ ca am ramas singura. Si poate ca privind in zare inca doresc intoarcerea prezentei tale..
Banca pe care stau e goala, iar locul de unde tu te-ai ridicat s-a racit. Pana si urmele lasate de tine in pietricele s-au dus, nu mai sunt. Macar o clipa de-as putea sa te aud, sa-mi soptesti ceva, ca sunt o copila, ori poate ca vrei sa ne jucam din nou, doar sa-ti simt vocea prelingandu-se in mine, in mintea mea, in sufletul meu.
Dar in zadar incerci sa-mi explici ca e mai bine sa-ti inteleg frazele cu mult prea incurcate pentru mine acum, sa-ti descifrez fiecare accent pe care il pui, sau fiecare pauza pe care o faci intre cuvinte.. Ce-ai vrea sa inteleg din tot amalgamul asta?! De ce subconstientul meu incearca sa ma convinga ca tu pretinzi intelegere cand sufletul meu e constient ca emani doar indiferenta?!
Bate vantul.. Buza de jos mi-e crapata. Mana ta care ma incalzea ai retras-o. Rasuflarea ta calda care o simteam pe obraz s-a transformat intr-o adiere de vant. Iar vocea ta e acum murmurul copiilor inca prezenti aici.
Parcul iti simte lipsa.
Copii ti simt lipsa.
Banca iti simte lipsa.
Iar mine imi lipsesti enorm, T.! >:(<
Si nu vreau sa mai aud din partea ta nici o aiureala.. Vorbeste-mi in cuvintele pe care le cunosc deja: afara, soare, joaca, terasa, copii, ciocolataa
