O gara uneori pustie, alteori mult prea aglomerata

Pe peronul garii vietii mele.
Desigur deseori incerc sa ajung din timp, ba chiar mi-am dat ceasul cu zece minute inainte ca sa pot sa efectuez exercitiul meu obisnuit si cotidian in liniste.
Ajung cu un gafait schitat.
Ma uit la automatul de cafea.
Bag mana in buzunar.
Imi zboara esarfa.
Ridic mana si o asez.
Apoi imi indrept ghiozdanul pe umar.
Caut fisele in buzunar.
Le introduc pe rand.
Apas pe 'cu putin zahar'.
Astept doua minute pana ce se prepara cappucino-ul.
Il ridic si flutur cu mana deasupra lui.
In zadar, nu se raceste.
Si totusi in prostia mea beausi ma frig.
Ma asez pe unul din scaunele din plastic.
Si il savurez pana la fund, apoi botesc pahar si il arunc la unul din cosurile ecologice.
Acum depinde in functie de fiecare dimineata senina sau nu. In general cum a fost iarna si afara frig obisnuiam sa iau Rapidul sa scap cat mai repede peisajul deprimant de afara. Apoi imi amintesc ca am mai avut o pasa cand intalnisem in tren un tip cu caciulita lunga pe urechi si parul lung si drept. Imi placea. Asa ca obisnuiam sa merg cu el cu InterCity-ul. Acum insa as prefera Sageata Albastra. Face un ocol si mi-ar placea sa comtemplez peisajul infloritor.
Aceaste dimineata m-a dus cu gandul la o concluzie. E vorba in sine despre tine. Si obisnuiesc adesea sa cobor pe un peron al vietii mele, atunci cand sunt nevoita sa schimb trenul. Asta duce cu gandul la nesiguranta. Si sunt. Adeseriori mi se intampla sa iau trenul gresit si sa nu mai reusesc sa cobor. Dar e bine, in special e bine ca avem optiunea de a alege in ce tren ne vom urca, e doar decizia noastra indiferent ca e sau nu contestata.
Trebuie doar sa ne asiguram ca e bine.
Si sa ne asiguram ca nu gresim trenul.