Pariul. . . 06 martie :)

SPERANTA

De ce oare totul in jur e plin de negru? Plin... nu tocmai plin... De fapt totul e vid, un gol imens, contorsionat, care pulseaza la intervale stricte.

Ce e cu spaima aceasta morbida? Ochii ma dor cumplit, dar cu ezitari grele ii deschid si realizez ca locul in care eram chiar palpiteaza... O camera imensa, cu crapaturi andanci in pereti, din care se prelingeau siroaie rosii, vascoase, cleioase si se intrepatrundeau, legandu-se strans, curgand acum cu o repeziciune crescanda.

Poc! Imaginea acelui interior de inima incandescent dispare...

Ce durere cumplita de cap! Ridic mana cu o usoara ezitare si imi ating fruntea. Ce ar trebui sa fiee..? Ah! E acelasi lichid lipicios, acelasi... Sange! Dar..

Privesc in jur cu ochii injectati de spaima, buzele uscate si tremurande. Strang ochii cu brutalitate, fruntea mi se cuteaza si ma arde teribil asa ca imi ingrop instinctiv fata in cersaf. Dupa minute intregi de tacere si suspine simt ca ochii mi-au secay, dar as vrea sa revars toata acea emotie care ma roade pe inauntru, sa tip din toata vlaga pe care inca o mai detin, toate nelinistile sufletului, ascunse in cele mai ferite cotloane, insa nu-mi e cu putinta. Minutele de agonie se risipesc si ceata ochilor se sterge, imaginea vizuala clarificandu-se. Imi intredeschid buzele si las sa-mi scape un oftat, iar undele sonore se izbesc de pereti, pierzandu-si instantaneu intensitatea.

Ma uit sfidator prin camera cu degetele inclestate puternic in palma, apasandu-le din ce in ce mai tare pana cand pielea cedeaza strapunsa de unghii, iar plasma curge siroaie, desfigurandu-mi mana prin fierbinteala ei. Observ... Grindele stacojii ale tavanului sunt patate de mucegai, iar peretii scorojiti adapostesc o usa degradata, mancata de carii.

Tensiune. Spaima. Fiori. Transpiratie.

Cu o smucintura brusa trantesc usa de perete, aproape dezmembrand-o si calc apasat pe scarile vechi si subrede, crapate pe alocuri. Imi tin cu insistenta ochii in pamant numarandu-mi cu precizie pasii. Mai e putin si ajung spre final, lumina slaba a noptii intreazarindu-se prin crapatura usii de la intrare; gafaind o ating, umbrita partial de un sentiment de relaxare, o intredeschid, iar viata bolnava si mizera mi se schiteaza in griuri tari. Totul s-a raspandit, mai putin declinul acela care te zgarie si te tortureaza, amintindu-ti prin scarsneturi atroce, de nodurile vietii pe care trebuie sa le desfaci.

Niste spasme ale vantului dezgoleau pentru cateva clipe prapastiile fioroase care se cascau din ambele parti si care erau ascunse de smogul dens - sortite destinelor nefericite.

Ma retrag... Cabana aceasta din mijlocul padurii ma infioara! Parcul din spatele ei ma cheama cu insistenta, ademenindu-ma prin linistea lui sacra. Privesc din spatele portitei ruginite spre leaganul rosu sters, format dintr-o scandurica. Se misca usor la suflarea vaporoasa adancului, lasand loc scartaiturilor prelungi si infioratoare, iar culoarea lui se prelinge in acea balta rece, care pare sa tinda spre a atrage inauntrul ei toata caldura si culoarea care a mai ramas in jur... Parca nimeni nu s-ar incumeta sa se aseze - repulsia domina caci umezeala lui si scartaitul lanturilor starnesc doar respingere si un dezgust vag - doar unele frunze uscate aduse de vant, din intamplare, care-si traiesc ultima clipa taind aerul tare. Dupa ce au simtit umiditatea leaganului pleaca mai departe descumpanite, alunecand pe suprafata apei, iar aceastea sunt ultimele secunde ale lor fiindca lichidul le desfigureaza trupul. Ele sunt un exemplu, suflete calatoare care vin si pleaca.. Dar moartea nu este decat ca atunci cand cobori dintr-un tren pentru a te urca in altul.

Primesc un impuls straniu...

Alerg disperata printre copaci, strecurandu-ma vigilent, dar bluza mi se agata, se rupe brusc, iar ramurile se apleaca hapsane asupra corpului meu, cu o pofta teribila imi sfasie spatele... Izbutesc sa ma eliberez si fug cu parul valvoi, lipit de fata umeda de sudoare. Tufele intind bratele scheletice, adanc crestate in scoarta, apucandu-ma cu o oarecare ezitare. Continui sa ma indrept tot inainte spre disperare, picioarele mi se impleticesc si cad cu fata in pamant. Se apropie cineva... Cine ar putea fi la aceasta ora tarzie? Nu am suficient curaj sa intredeschid pleoapele... Transparenta materiei si mirosul vag de les ma fac sa cred ca e un spectru al noptii - este mai mult o naluca, imagine fara consistenta. Un fosnet imi fura respiratia, tamplele imi zvacnesc, esenta aceea persistenta si acra imi patrunde in nari si ma fura..

Simt ceva la nivelul gleznei, care se ridica, ceva unsuros... "O mana!"... Aspra, cu pliuri adanci, din care se scurge ceva smolos si pamantiu, cu unghiile lungi si ascutite ce se pregateau sa-mi spintece pulpa.

Dintr-osfarseala, care nu-mi dau seama daca e lesin sau somn, ma trezi un fior. Simt cum se desprinde inuntru meu o linie rece si cum se pierde treptat intr-un clocot surd de caldura, cum se impotmoleste aceasta suvita de frig intr-o dogoare de sange si cum fiinta mea intreaba se mistuia ca intr-o mare si singura vapaie. As fi vrut sa strig, dar mi se parea ca glasul strident ar fi singura dovada ca traiesc si ca, in efortul de a rosti un cuvant, m-as simti intreaga, cum ma incordez si cum ma rup din aceasta agonie in care am constiinta neclara ca ma pierd.

"Daca mor?". O lacrima tremura intre gene. Gandul ma revolta. Imi strang pumnii - si ii gasesc. A fost intaia senzatie ferma in acea pierdere. Ii lipesc de coaste si ii apas in carne. Un alt val de moleseala zvacneste undeva in sange, intr-o palpitare domoala, rugatoare. Corpul se involbureaza in acea dureroasa voluptate, simt cald la nivelul gleznei si departat, obscur imi amintesc gustul sangelui.

Cu indaratnicie intorc capul, coplesita de atatea confuzii ce mi se buchisesc in minte si privesc.. Nimic.. Doar radacinile incurcate ale unui copac, iesite la chemarea lunii si-acum aproape de rasarit stropite cu roua. Ma ridic teapana, cu stangacie si suspin..

Tropaituri salbatice se aud in urma-mi, frunzele se ridica, se formeaza un lintoliu de colb, iar urletele lor sugrumate, infioratoare, transmit mesajul lor hapsan de foamete... lupii! cu botul deschis si siguranta in ochi ma urmaresc sfidatori si inhata!...

Nuu! "Ah! Nu degeaba se spune ca visele sunt monstrii care sortiti sa te chinuie!"

Izbesc cu mana de perete, dar nu gasesc butonul veiozei, asa ca raman tacuta privind razele lunii, care se strecoara prin perdeaua orientala. Cu fata in palme ma ridic, din gesturi simple si ma strecor pana la baie. Lumina neonului e puternica si sunt nevoita sa privesc printre gene. "Dar ce.." Tricoul cel alb era patat de rosu. Imi trec usor mana peste el... ruj... Ma uit in oglinda si un sunet spart imi scapa. "Mori!"... statea scris cu acelasi ruj mat...

In spatele perdelei de la dus se aude un fosnet, o umbra sinistra se apleaca, iar toate carligele sar, pocnindu-se de gresie. Atunci am vazut lama taioasa si am simtit-o cum mi-a patruns prin inima. Fata mi s-a crispat, iar imi minte aveam un singur lucru: pe tine!

Viata pe Pamant merge mai departe in totalitatea ei datorita unei singure porunci: supravietuirea! Iar poate ca eu nu am fost destul de puternica...

Ma inalt spre cer..