E aproape inutil sa ma stradui sa reprim acum aceasta asonanta dintre dorintele mele si perceptiile care stiu ca sunt corecte. Sa-ti iei haina si sa pleci - in miez de noapte, cand stropii ploii se preling abundent pe fereastra aburita, iar strazile nu tradeaza nici macar un gest; sa fugi dezorientat, agatandu-te de crecincile tufisurilor nu e deloc specific felului tau pragmatic de a fi - lasandu-ma singura pe canapeaua de piele nu e cea mai favorabila opotunitate pe care am avut-o.
Tact? Catusi de putin..
Lampa vintage de pe dulapiorul de langa pat trimitea rare inflexiuni in incapere si atmosfera era din ce in ce mai tensionata. Aerul era greoi cu un puternic miros statut si apasator. Ma indreptam, patrunsa de o letargie aparenta, catre fereastra. Si in nevralgia mea sacaitoare am smuncit draperia si am deschis geamul. In zare il puteam urmari cu privirea, era asa cum plecase, impenintent, la fel de infam pe cat il cunoscusem - lucru pe care l-am negat intotdeauna, chiar evitat - si acum in ochii m
ei chiar imund..Stagnand in fereastra deschisa ma simteam nevolnica.. Abstracta chiar, cu un aspect morbid si nevrotic.
Mi-am turnat tremurand instinctiv, o ceasca de ceai si o tineam incercand sa absord caldura ei, o parte din senzatiile pe care le trimitea acea aroma
placuta. Doar ca.. Doar ca totul trecea prin mine. Senzatii. Zgomote. Framantari. Vuiete. Le asimilam doar din punct de vedere estetic, aparent. Nu mai simteam nici o senzatie, nici o unda exterioara. Eram chiar imbrifuga. Caci nici stropii de ploie care se avantau in incapere nu pareau a ma stimula.
Privirea rece l-a urmarit, pana s-a pierdut in umbre si i s-a sters conturul in conturul inconjurator.
Tic-tac-tic-tac-tic-tac
Maine imi sunt inca inclestate pe ceasca.. Dar din ea nici macar nu mai ies aburi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu