Imi amintesc acum..
Esti tu, cel care demult credeam ca s-a dus, ca m-a parasit si ca intr-un fel mi-a redat libertatea. Esti el, cel pe care obisnuiam sa-l mai privesc uneori cu o vaga contrariere - imi doream sa se intoarca si pe atat de mult imi doream sa nu fi avut niciodata tangente cu el, sa nu ne fi incurcat cu un joc stupid si infantil, intrucat sa ne distrugem reciproc starea psihica si involuntar sa ahtiem sa ne izolam unul de celalt.
Esti tu cel care pus intr-o noua lumina pare sa se fi schimbat intru totul, care are o poveste scrisa acum, scrisa pe paginile unui scenariu si pronutata de acea lumina evaziva, scenica a reflectoarelor. Stefan? Spune-mi te regasesti in cel care ai fost? Stefaan?! Asculta-ma.. Esti dispus sa ma privesti din nou in ochi cu aceeasi timiditate excesiva si sa-mi spui ca e soare afara?...
Nu a mai ramas decat o umbra subtila din personalitatea ta. Probabil s-a sters o data cu ultima amprenta a verii. Imbratisea-ma asa cum ai facut-o in prima zi cand inocenta noastra a prins contur.
E grozav. Si ce daca nu mai suntem noi? Fericirea va fi tot a noastra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu