Era

Era tacuta si intotdeauna vorbea putin. Privea timid si nu prea indraznea sa se implice in discutii. Doar uneori se mai intrezarea in ea o urma de vointa rea, de obraznicie. Era constienta. Stia ca nu e bine ca face ca ei, ca-i urmeaza. Dar o facea ca ea. Pentru ca ea vroia. Si se simtea vinovata, dar continua cu convingerea greselii ei. Intotdeauana se retragerea timida din ochii celorlalti, vrand sa-i amageasca si sa-i convinga de lipsa prezentei ei. Cu castile in urechi si volumul mic, se uita, analiza si mai schita uneori gesturi sau fraze. Se vroia a fi pe cat se poate de linistita si isi reprima din reflex cu exactitate iesirile sau frazele. Avea un suflet inabusit, cu o multime de rani deschise, inca sangerande .
Dar aceasta repesiune prin forta durea si ardea. Totul era mistuit in ea. Practic si psihicul era afectat, fragmentat in transe distorsionate, neclare si fara o anume cronologie. Dar stia ca avea momentul ei, timpul in care se elibera. Si il suna frecvent de pe malul marii, cu picioarele afundate in nisip si vorbea. Ingaima ceva apoi tacea. Asculta pieduta cu privirea dezorientata. Il auzea si totusi parca nu era el. Il vedea acolo, dar stia ca nu e el. Il simtea in ea si totusi nu era. Si inchizand cu un oftat strident si stergandu-si ochii, mai privea putin mare, se ridica, isi scurtura pantalonii de panza si pleca. Si devenea din nou ea cea care nu era defapt. Si continua sa se ascunda. Zambind fals. Ascunzand inca in priviri urma lui.

.