Pentru ca ne credeam mai putin tampite II

Si de ce? (incepe sa ma sece intrebare asta)
Pentru ca vom merge la acelasi liceu.
Si speram sa ne scuteasca toata lumea enervanta.
Pentru ca vom invata cate jumate de lectie (cand avem chef)
Si o sa ne ajutam (putin spus).
Pentru ca avem de gand sa luam toate notele.
Si 4 si 2. (iti lipsesc)
Pentru ca probabil ca vom continua sa ne ascundem.
Si vom vorbi si discuta.
Pentru ca in continuare am sa filmez.
Si ai sa vii cu mine.
Pentru ca parintii ne considera cele mai idiote copchile.
Si au mare dreptate.
Pentru ca nu mai suntem nicidecum in clasa a sasea.
Si avem ambitii si orgolii (damn it)
Pentru ca oricat de antipatica ai fi
Si eu sunt (si mai si) :))
Pentru ca am invatat (mai mult tu) ca toate certurile sunt lucruri marunte
Si nu merita (bine cand ne certam de la ultimul biscuite e altceva)
Pentru ca desi ne consideram fete destepte suntem tampite
Si batute rau in cap.
Pentru ca uneori zici ca tu esti fumata.
Si eu drogata cu ecstasy.
Pentru ca am crescut impreuna.
Si o sa ramanem impreuna.
Pentru ca o sa locuim intr-un duplex.
Si o sa avem copii in acelasi timp ca sa fie buni prieteni (asta implica stabilirea datii cand 'ne futem neprotejat')
Pentru ca te iubesc.. ( ha! )
Si pentru ca si tu ma iubesti :)

Pentru ca ne credeam mai putin tampite I

Fiindca mi-a mai ramas de spus atat. A trecut.. Acele vremuri au trecut.. Si nu ne-a mai ramas decat viitorul si prezentul - care logic luand-o ne amageste, acum e prezent, in urmatoarea clipa e trecut..
Ar trebui sa-mi para rau? Imi pare...
Ar trebui sa mai vreau? Mai vreau..
Ar trebui sa-mi indes amintiri marunte in cap? O fac..
Dar hihi dramatismul e pentru cei care au prea mult timp. Si noi nu avem.. Parca ne alearga si ne fugaresc minutele. Si e bine. E bine ca profitam de fiecare secunda.
Si ar trebui sa fim incontinuare noi, nu? O sa fim.

Mai stiti cand am fost la prajitura?

Alecî, Flopî te iubeşte

Lalî, Flopî te iubeşte

Lămî, Flopî te iubeşte

Eu, Flopî.

Pentru ca am ajuns la concluzia ca doua persoana inseamna tovarasie, dar de la 3 in sus e deja aglomeratie. (Si ce sa insemne asta? Ca nu ne mai putem incadra intr-un patrat?)

Asteptand la geam cu o ceasca de cafea si lapte in mana. Privesc aburii cum se inalta in noapte rece. Privesc spre cer cu sclipirile stelelor se preling de pe cer. Singura. De una singura.
V-ati gandit vreodata ca unu e cel mai singuratic dintre numere?
Eu..Una. Stand singura in noapte si asteptand ca secundele sa treaca. Sa se alature celorlalte mii de secunde care deja sau scurs in inexistenta. Contempland. Irevocabil fascinata. Cu vibratii frenetice pulsand in mine.
Asteptandu-te dragul meu..
Caci te-ai gandit cu oare macar o clipa cine sunt.
Sau cine esti cu adevarat.. si la ce tinzi, spre ce visezi...
Eu da.. Eu stiu... Eu tind spre tine dragul meu... Chiar daca mereu am continuat sa te mint si sa neg..
Dar te-ai gandit tu oare ca daca limba minte, nu inseamna ca totul minte-n femeie?

Si de ce imi place John Saul atat de mult?

Ei bine pentru ca e in stare sa-ti transmita o energie.
Si pentru ca simti vibratii prin vene cand ii citesti descrierile.
Pentru ca poate fi atat de sadic si in acelasi timp atat de satisfacator.
Pentru ca are un mod unic si inocent de a fi macabru.
Pentru ca reuseste sa te faca sa te simti nevinovat de toate rautatile pe care le-ai facut vreodata.
Pentru ca poate sa ucida si sa faca rau doar intinzand cateva dare de cerneala.
Pentru ca ma regasesc atat de bine in personalitatea lui lugubra.
Pentru ca te poate convinge ca raul e necesar.
Pentru ca stie cum sa puna problema ca sa nu-ti reprimi suferintele ci sa le exteriorizezi.
Pentru ca te poate convinge sa nutresti rautate, doar sugerandu-ti.
Pentru ca pur si simplu te face sa fii sadic si rau si in stare de orice!!

13 februarie partea a doua

Era ziua care a cam intarziat. Am tot asteptat. Te-am tot asteptat. Pe tine. Cu sarmul tau de depravat. Nepasator si fascinant ca intotdeauna. Tu. Si cu foitele in buzunar. Tu. Ca sa o dai in bara. Ca de obicei. Tu. Ca sa ne arati si noua. Doar tu. Si cu noi amandoua. Pentru ca amandoua te iubim si te vrem. Tanjim dupa tine. Fiecare in felul ei.
Tu. Cu mainile in buzunare. Coborand din bloc. Cu un zambet satisfacut. Cu ochii lucind.
Tu si cu noi. Aspirand la ceva palpitant. Tu si cu noi. Tremurand intr-o scara de bloc. Incalzindu-ne putin. Si facand ceva atmosfera ascultand melodia pe care o pregatisem cu ocazia asta. Tu si cu noi. impiedicandu-ne prin zapada. Tu si cu noi. Avand halucinatii. Tu si cu noi. Indepartandu-ne si incercand sa ne mentinem traictoria. tu si cu noi. In dubiu.
Tu si cu mine. Visand in mijlocul strazii. Tu si cu mine. Mancand ciocolata pe o banca.

Cam zanateca

Si s-au dovedit ca momentele mele de luciditate (sigura!) sunt destul de rare, ca in acest moment in care mi-am deschis trusa (stiti voi, penarele alea ticsite cu multe chestii gen pile, unghiere...) din care am scos penseta cu scopul de a-mi taia unghiile...

Un 9 februrie fericit! La un 9 martie fericit!
Si ti-am repetat de atatea ori ca daca ma vei astept ape coridor in fara usii nu ma vei impresiona, ca daca privesti dulce si ai ochelarii aburiti de la frig nu ai sa ma convingi sa ies si sa-ti deschid.
De ce nu apar?
Ei bine stiu ca esti acolo si ca ma astepti oarecum optimist, cu o sclipire inocenta in ochi . Dar vezi tu, eu am asteptat pana acum si ceea ce vine cu intarziere intotdeauna a aduce cu el o senzatie proasta - poate chiar de nelineste.
Si totul e pustiu azi. Caci sufletul meu oscileaza. Iar psihicul meu delireaza. De pe hol nu se disting sunete, nici macar pasi marunti sau poate mai apasati, deloc glasuri tacute, pline de mister, care impart oarece secrete, ori glasuri mai stridente care incing o discutie.
Nimic. Pare a fi nimic.
Si totusi presentimentele ma necajesc, fiindca ceva nu e in regul. Cand esti prea linistit si calm nu e in regula. Fireste.
Insa cu urechea lipita de usa ti-am simtit respiratie pulsand. Parea agitata doar din cauza efortului pe care l-ai depus urcand scarile, in rest totul parea in ordine. Erai calm. Dar in acelasi timp stiam cat de inselatoare sunt aparentele care te caracterizeaza, si intuiam ca fierbi in interior, ca prin instinctele tale piromanica ai fi dorit sa dai foc doar folosind cuvinte. Ai batut cu imprecizie. Nu inteleg. Nu inteleg de unde venea confuzia.. De la nesiguranta de a-mi vorbi sau de a ma plesni.. Preferai sa nu ma vezi, te scrbeam oare?! Sau pur si simplu nu stiai ce sa spui sau cum sa legi cuvintele?
Eram infricosata de starile ce se transmiteau telepatic. Eram terifiata de posibilitatea discutiei urmatoare. Simteam si eu acum cum sangelui meu incepuse sa-i creasca temperatura si cum imi fierbea in obraji..
Am preferat sa nu-ti deschid. Era mai simplu. Ti-am dat posibilitatea sa vorbesti la fel de sincer cu tine la fel cum ai fi putut s-o faci cu mine. Era mult mai simplu. Nu vroiam nici macar sa-mi imaginez furtuna pe care as fi putut s-o declansez deschizand usa sau chiar sa aflu ce traume ar fi putut urma dupa.
Dar cred ca tot ce doream de fapt era sa nu mai sufar ori plang macar o data pentru tine.
Doream pur si simplu sa nu te mai vad...

O parere

Ai observat ce ciudat a fost cerul asta seara?
Era rosiatic spre grena si nu trada nici o urma de incandescenta.
Luminile nu s-au aprins inca , iar strada e pustie, caci nimeni nu se incumeta sa paseasca in obscuritatea impaienjenita cu mister a serii. Acum ma intreb daca privirea mea e singura care se intrezareste prin zecile de ferestre cuprinse in unghiul meu vizual. Probabil ca nu.
Iar undeva la un geam stinher si rece, de dupa o perdea tomnatica - prea abstracta peisajului rece, ce se risipeste pretutindeni - veghindu-te o veioza cu o lumina atat de calda, dar simultan inexpresiva, te ascundeai tacut si ma cautai adesea in amintiri si ganduri. In copilarie. Dar ezitai de obicei sa ma chemi. Sa-mi strigi numele. Sau sa-mi vorbesti. Banuiai, imi pare, ca aceste jocuri ale copilariei, ale mintii noastre jucause erau banale oare? Sau oare infantile?
Si desi te indrepti in partea cu totul opusa a axei timpului, orbitand secundele si clipele in sensul invers de trecere, timpul nu te urmeaza, el continua sa treaca pe langa tine cu o precizie prestabilita.
Si desi te cufunzi in povestile tale nu totul e absent si absorbit de transa precum psihicul tau ratacit, caci momentele continua sa se scurga fara a-ti afecta insa fanteziile.
Dar cu siguranta fara sa intuim macar, sinapsele neuronilor nostri erau intr-o legatura consecventa.
Ne visam simultan, in aceleasi proportii si tipare.

O cacealma de idei

Nu as vrea sa ma adresez cu nici un nume pentru ca stiu ca imediat ce vei citi aceste randuri vei realiza ca esti vorba despre tine.
Prin acest 'bilet' as vrea sa-ti multumesc ca mi-ai deschis ochii de curand si m-ai facut sa realizez ceea ce simt si ce-mi doresc. Poate esti putin neincrezator, dar sa stii scumpule ca traind prin tine, simtind prin tine, avand tagente cu calvarurile tale recente mi-am dat seama ca viatapoate lua niste intorsaturi foarte ciudate uneori, chair fara sa te astepti la asta.
Desigur.. Dupa cum iti spuneam si atunci, eu aveam aproape certitudinea ca situatia se va remedia. Tu nu. Incercai sa fii realist si sa iei in vedere toate posibilitatile. Eu reuseam.
Si totusi se pare ca reusim sa ne prezicem destinele reciproc, niciodata pe cel propriu, caci inca imi amintesc cand mi-ai spus ca s-a terminat si niciodata nu a mai inceput de atunci, caci o data ce pui punct unei propozitii nu o mai poti continua, decat daca o reiei intr-una noua.
Ceea ce probabil ca stii cu siguranta ca nu s-a mai intamplat de atunci.
Timpul se scurge. Prea repede probabil ca sa-mi pot da seama si curand voi afima ce mult a trecut de cand n-am mai fost noi, cate alte lucruri s-au mai intamplat dupa obisnuitele noastre escapade. Te si aud ingaimand un mdaa.
Si toata detasarea asta nu ne-a facut neaparat mai bine. Nu ne-a facut deloc mai bine. in schimb contactul nostru recent m-a readus intr-un fel pe vechea oribita, osciland intr-un nonsens aparent. Nu te mai complic in ecuatii, iti spun doar ca influentele tale de curand mi-au influentat gandirea spirituala, nu doar cea psihologica.
Si prin asta incerc sa-ti spun ca vechile mele sentimente par a se zbate in mine pentru a iesi la suparafata si incerc sa le curm pe cat de mult pot, dar simt ca ard cu o intensitate ascendenta.
Si da.. Fanteziile nu pot substitui adevaratele mele dorinte. (Caci imi lipseste si il mai vreau)
Iar acum e timpul sa fii din nou pesimist si sa imi repeti mereu ca nu se mai poate, ca nu va mai fi. Am inteles. Ca pur si simplu nu mai e al meu. Desi as vrea.
Palesc costatand ca inca ma chinuie aceastra drama. Si mai presus de asta ca nu mai reusesc sa spun ca totul va fi bine, ca ma voi descurca si ca in final voi gasi o solutie si pentru aceasta dilema.
Dar nu.. De data asta nu e asa.
Cred ca acum avem nevoie reciproca unul de atul..
Caci am senzatia ca niciunul din noi nu stie sa iubeasca.
Nu stiu daca ar trbeui sa-ti multumesc ca am inceput sa ma chinui din nou, dar iti multumesc ca m-ai facut sa-mi dau seama ce simt de fapt.

Pentru tine micul meu prieten ciufulit,
De la mine, zapacita ta creata

Am avut o fantezie cu marea.
Am vazut-o prin stralucirea orbitoare a zapezii de februarie.
Si imbracata in costum de baie, cu un tricou alb, larg pe deasupra nu mi-am putut reprima astampararea si m-am incapatanat sa o ating in speranta conviingerii ca era intr-adevar chiar acolo.
Da.. Asa e.. Era o mare chiar acolo. O mare de iluzii.. O mare de dezamagiri..
Am avut o fantezie cu marea.

[Prin ochiul lui februarie]

Atat (alt post care va incepe cu A)

Caci cam prea mult am stat cu o privire fixa, pierduta , in contemplarea peisajului exterior.
Si prea mult am inebunit telefonul.
Si scrumiera e plina, dar nici macar nu am simtit nimic.. nimiic..
Doaar..
Joi, OCB spune-ne de unde sa le luam pline