Dar (intotdeuna exista acest "dar") imi pare ca am regasit acea senzatie veche, de prietenie puternica, care se inflacara in mine. Doar ca.. Ceva e schimbat acum, pare ca nu mai e la fel. E aceeasi ea, iar eu sunt aceeasi eu si totusi, un lucru s-a rupt, s-a modificat... Poate alta e explicatia.. Sau oare noi numai suntem aceleasi? Cred ca da, asa e. La urma urmei viata ne schimba pe toti, intr-un fel sau altul, in anumite momente, iar noi tocmai ne-am desprins de copilarie, de inocenta noastra si eu am reflexul sa folosesc o privire invenitata, rece, in loc de zambetul acela larg si ochii intelegatori si blanzi.(Dar aici este vorba de altceva, caci e un alt motiv care ma face sa actionez asa, o deceptie si in acelasi timp o nedumererire care m-a marcat, ceea ce tine tot de maturizare si crestere, realizarea conceptiilor si principiilor lumii)
Inca simt acel sentiment infantil de vinovatie, dar intr-un fel e o chestie obisnuita ce are legatura cu structura unei persoane. Stateam impreuna, toate, in acea scara intunetacata de bloc, privind prin ceata, iar tot ce vedeam erau privirile noastre ratacite si totusi multumite. Asa e
.. Acum se observa si mai mult! Zambetele ce au ramas demult pe chipul nostru nu mai exprima inocenta, copilaria. Doar frustrarea gandurilor, raceala manifestata in urma unor dezamagiri, maturitate prematura, incredere, poate chiar prea multa, prea prosteasca si incostienta, pentru ca desi realizam ce faceam, ca greseam si ca nu e bine continuam cu stupoarea faptului ca am inceput.Pare ca a trecut fiorul inceputului, fiorul nesigurantei, fiorul care l-am deprins pe parcurs. Dar niciodata nu vom sti sigur...
Ne privim.. Suntem noi si nu ne pasa, fiindca suntem impreuna si stim ca orice ar fi nu putem simti ce simti atunci cand suntem una langa alta (senzatiile difera). Multe sensuri ale vietii ne graviteaza in minte, fiindca noi privim dincolo de cuvinte, ne analizam profund si simtim nelinistea, iar atunci stim ca ceva nu e in regula. Greseam! O imbratisez si imi indes fata in parul ei ce mirosea a cocos... Cunoscutul miros de cocos... De-ar fi numai atat, dar in seara asta parca prinse o unda impura, ceva ce nu facea parte din ea. Ne indepartam speriate. Parca jocul asta nu mai e frumos, parca ne displace, parca senzatiile astea nu ne incanta doar ne
mintim pe noi ca e asa. Ne-au placut oare vreodata cu adevarat? Renuntam.. Asa e cel mai bine. Renuntam in a mai face prostii, nicidecum la ceea ce ne leaga, renuntam sa mai gresim, consideram ca astea reprezinta deja infantilisme.Iar cand totul in jur e cenusiu imi desenez un curcubeu, caci poate ma trezesc cu el pe cer si sa stiu ca-i prea devreme sa fie prea tarziu (sa ma intorc si sa-i spun ca-mi pare rau atunci cand gresesc, iar apoi sa o sarut pe obraz pana i se inroseste)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu