Imi pare rau pentru datile cand am fost rautacioasa. Chiar nu am nici o scuza pentru asta, insa tin sa-ti spun ca ma simteam ranita si vroiam doar putin sprijin moral. Nu ma indoiesc ca n-ai omis asta, dar iti era greu sa accepti.
Imi pare rau cand n-am stiut sa te inteleg, sau am incercat prea mult sa fac asta. Doar incercam sa ma apropii de tine si sa incerc sa te conving ca poti avea incredere in mine, dar tu stiai asta deja si asta e problema, caci tu doar vroiai sa ai moment de liniste, de pauza, in care sa te gandesti.
Imi pare rau ca am fost insistenta, cand tot ce trebuia sa fac era doar sa ma gandesc o clipa si sa incerc sa inteleg ce se intampla. Tot ceea ce vroiam era sa-ti demostrez sa te iubesc, era pur si simplul felul meu de a te convinge de sentimentele mele. Nu vroiam sa ai impresia ca sunt indiferenta.
Imi pare rau ca nu am stiut sa apreciez lucrurile care le-ai facut pentru mine (sau ca n-am stiut sa-ti arat asta, dar sa stii ca desi nu o faceam eram foarte fericita si foarte multumita fiindca chiar ma faceai sa ma simt iubita).
Imi pare rau daca te-am facut sa crezi ca nu sunt multumita de tine, caci intotdeuna am fost foarte mandra, nu numai de cum arati ci si de ce reprezinti prin persoana ta si prin ceea ce faci (lasa-ma sa-ti amintesc cat de bine te descurci).
Imi pare rau pentru toate datile cand te-am facut sa te simti prost din cauza prostiilor spuse de mine. Eram proasta (dar ma iubeai). Si tocmai din astea doua motive greseam si poate ca fara sa vreau te raneam (asa cum si tu m-ai ranit pe mine). De parca am fi facut o intelegere infioratoare, ascunsa de frumosul sentiment al iubirii.
Imi pare rau ca nu te-am ascultat atunci cand mi-ai spus ca nu e bine.. Tu ai stiut intotdeauna ce e mai bine(eu nu), tu ai fost intotdeauna cel matur(eu am fost copilul, de care tu ar fi trebuit sa ai grija) si tocmai din cauza ca eram o fetita, am fost obraznica si neascultatoare.
Imi pare rau ca am fost atat de incapatanata si in acelasi timp infantila, ignorandu-ti sfaturile si parerile pe care ti le dadeai. Habar n-am de ce(este o chestie inexplicabila pentru mine acum) faceam asta, doar pricepeam ca asa cum imi spuneai tu era cel mai bine.
Imi pare rau de asemenea ca am fost, cum spuneai tu, "enervanta" si ca n-am stiut sa ma abtin sa fac sau sa spun prostii, care probabil ca in ochii tai ma faceau de ras. Si sa nu crezi ca pentru mine nu conta felul in care ma vedeai ori ma vezi. Intotdeauna a contat(si inca mai conteaza)
Sii.. imi pare rau sa-mi dau seama de astea mult prea tarziu.. Cand timpul a trecut, cand vremea s-a schimbat, cand tot ce trebuia sa fie n-a fost, cand sclipirea aceea din ochii tai parca s-a sters brusc, cand pur si simplu nu mai exista "noi"...
Si uneori vreau sa te uit, pentru ca imi amintesc ca tu imi spuneai ca asa e cel mai bine dar doar cand ma privesti incep sa uit pe loc faptul ca eu trebuia sa uit de tine. Chiar nu stiu daca tu ai reusit deja sa faci asta, dar daca ti se va face vreodata dor de mine sa nu uiti ca tu m-ai convins sa plec. Si de asemenea sa nu uiti: prefer singuratatea cand tu nu esti aici!
Nu! Nu te impacienta! Daca nu ma vrei eu voi pleca. Tu ramai si iti mai doresc iubirea care-am vrut sa ti-o ofer atat de mult.
Văd că nu sunt comentarii prea lungi pe aici, dimpotrivă, aşa că nu voi lungi nici eu.
RăspundețiȘtergereEste greu să vorbeşti despre iubire mai ales în situaţia ta din acest moment, însă tu ai reuşit şi poate ai îndemnat şi pe alţii să o facă!
Cum toate comentariile se termină cu o îmbrăţişare sau un sărut le pun pe ambele şi alegi tu. >:D< :-* (felicitări!)
p.s.: aş spune tot aşa dar situaţia împiedică acest lucru :P!